acum ceva timp....obisnuiam sa fac ceva...
cum treaseul meu era Berceni-Pipera (de la un capat la celalalt cu metroul) ...aveam foarte mult timp la dispozitie...sa scriu cateva idei...prostii...pe telefon..
ieri ma uitam prin telefon si m-am gandit sa le astern pe foaia asta "colorata":
1. prin octombrie: " traim intr-o lume dementa, cu obiceiuri proaste si fara un scop. Traim sa nu murim. Alergam toata viata dupa himere si ne trezim tarziu cum au trecut anii. Nimic productiv, nimic bun, nimic memorabil. Oare asta este scopul nostru in viata? Sa ne nastem, sa traim de pe o zi pe alta, sa nastem si apoi sa murim incetul cu incetul...Avem dorinte, dar degeaba le avem daca nu facem tot posibilul sa le indeplinim...e trist....extraordinar de trist...
2. prin noiembrie mai scriam...."M-am trezit intr-o fuga...era tarziu, mama se tot ruga sa ma dau jos din pat...nu vreau sa deschid ochii...desi lumina din camera e difuza si nu m-ar deranja, dar totusi nu vreau sa-i deschid. Nu vreau sa inceapa o noua zi banala...Mai lasa-ma un pic mama, te rog...ii zic eu cu vocea ragusita, doar un pic, mai lasa-ma sa visez, ceva, orice. Asta nu ne-o pot lua, asta nu! Visele sunt acolo mereu! Nu mai am chef, nu mai am stare, extraordinar e mult prea rar in viata mea...
3. undeva prin decembrie....Se intampla deseori sa ne itrebam ce rol avem in lumea asta mare, sau ce piesa interpretam... Piesa destinului cu clovnii timpului se numeste a mea...E o tragi-comedie. Iar in momentul de fata incerc sa o interpretez cat mai natural. Pacat ca uneori suntem obligati sa zambim desi nu vrem, eu una sunt o actrita destul de proasta, nu pot rade cand sunt trista, ma tradeaza ochii...
Nu mai stiu ce stare aveam atunci...probabil eram mult prea melancolica...mai sunt cateva randuri prin telefon. Dar le voi "copia" ceva mai tarziu...prea multa tristete in cuvinte pentru luna iulie...
va urma...
cum treaseul meu era Berceni-Pipera (de la un capat la celalalt cu metroul) ...aveam foarte mult timp la dispozitie...sa scriu cateva idei...prostii...pe telefon..
ieri ma uitam prin telefon si m-am gandit sa le astern pe foaia asta "colorata":
1. prin octombrie: " traim intr-o lume dementa, cu obiceiuri proaste si fara un scop. Traim sa nu murim. Alergam toata viata dupa himere si ne trezim tarziu cum au trecut anii. Nimic productiv, nimic bun, nimic memorabil. Oare asta este scopul nostru in viata? Sa ne nastem, sa traim de pe o zi pe alta, sa nastem si apoi sa murim incetul cu incetul...Avem dorinte, dar degeaba le avem daca nu facem tot posibilul sa le indeplinim...e trist....extraordinar de trist...
2. prin noiembrie mai scriam...."M-am trezit intr-o fuga...era tarziu, mama se tot ruga sa ma dau jos din pat...nu vreau sa deschid ochii...desi lumina din camera e difuza si nu m-ar deranja, dar totusi nu vreau sa-i deschid. Nu vreau sa inceapa o noua zi banala...Mai lasa-ma un pic mama, te rog...ii zic eu cu vocea ragusita, doar un pic, mai lasa-ma sa visez, ceva, orice. Asta nu ne-o pot lua, asta nu! Visele sunt acolo mereu! Nu mai am chef, nu mai am stare, extraordinar e mult prea rar in viata mea...
3. undeva prin decembrie....Se intampla deseori sa ne itrebam ce rol avem in lumea asta mare, sau ce piesa interpretam... Piesa destinului cu clovnii timpului se numeste a mea...E o tragi-comedie. Iar in momentul de fata incerc sa o interpretez cat mai natural. Pacat ca uneori suntem obligati sa zambim desi nu vrem, eu una sunt o actrita destul de proasta, nu pot rade cand sunt trista, ma tradeaza ochii...
Nu mai stiu ce stare aveam atunci...probabil eram mult prea melancolica...mai sunt cateva randuri prin telefon. Dar le voi "copia" ceva mai tarziu...prea multa tristete in cuvinte pentru luna iulie...
va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu